 |
 |
Biserica Ortodoxa învata, potrivit marturiilor apostolice ale Noului Testament, si Sfintei Traditii, ca preotia constituie o slujire de instituire divina, care tine de însasi natura sacramentala si misiunea mântuitoare a bisericii. Ea are o putere care vine de la Duhul Sfânt si slujirea ei este potrivit cu voia lui Dumnezeu, Dumnezeiescul Duh, care pe cele neputincioase le vindeca, si pe cele de lipsa le împlineste.
Instituire Sfintei Taine a preotiei a avut loc imediat dupa Învierea Domnului si s-a desavârsit la Pogorârea Sfântului Duh. Perioada dintre Înaltare si Pogorârea Duhului Sfânt este perioada de pregatire launtrica de primire a harului preotiei.
Instituirea Sfintei Taine a Preotiei este precedata de doua momente esentiale: chemarea celor 12 apostoli si trimiterea celor 70 de ucenici. Iisus a iesit la munte sa se roage, spune Sf. Evanghelist Luca, si-a petrecut noaptea în rugaciune catre Dumnezeu-Tatal.
"Si când s-a facut ziua, a chemat la Sine pe ucenicii Sai, si a ales dintre ei doisprezece, pe care I-a numit Apostoli". Le-a dat lor puterea harica sa vindece toate bolile si neputintele din popor… În dimineata chemarii la apostolat se plamadesc zorii lumii noi, refacuta de Tatal prin Fiul în Sfântul Duh, dimineata re-creierii, asa cum fiecare dimineata de liturghie limpezeste cugetul, da tihna sufletului si trupului, rezideste faptura omeneasca.
Slujirea preoteasca este deci o harisma care se sprijina nu atât pe vocatia personala, ci mai ales pe chemarea Bisericii. Obiectul preotiei este dincolo de persoana celui hirotonit, deoarece reprezinta pentru popor preotia lui Hristos.
Instituind preotia Noului Testament, Mântuitorul o uneste si a întemeiaza în propria Sa "trimitere" si "slujire" ca taina esentiala în viata Bisericii… prima pe care Domnul o instituie în ziua Învierii Sale, taina a tainelor, în sensul de conditie de savârsire a tuturor celorlaltor Taine: o întrupare a Preotiei lui Hristos. Observam ca desi instituise atunci Sfânta Taina, Mânduitorul a poruncit Apostolilor: "Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu… iara voi sa sedeti în cetate…", adica sa asteptati învesmântarea harica, hirotonia, investitura suprema a Duhului Sfânt, Mângâietorul, în expresie vizibila la Cincizecime.
Între Înaltare si Cincizecime harul Tainei lucreaza launtric; apostolii staruiesc acum în rugaciune, se pregatesc. Pogorârea Duhului Sfânt, marea Epicleza, face sa inunde harul Tainei în întreaga lor fiinta. Asa s-a si constituit prima comunitate, Biserica din Ierusalim, trebuind apoi sa se transmita mai departe Preotia primita de la Mântuitorul. Sf. Evanghelist Luca consemneaza limpede acest fapt în cuvântul… "si hirotonindu-le preoti, I-au încredintat pe ei Domnului în care crezusera".
În Taina hirotonirii trebuie evidentiata succesiunea apostolica. "Sa pazesti porunca fara pata, fara vina, pâna la aratarea Domnului nostru Iisus Hristos". Este afirmata aici o înlantuire harica întemeiata treimic. Tatal trimite pe Fiul, Fiul trimite fiilor pe Duhul, carele de la Tatal purcede, spre sfintirea lor în Taina Hirotoniei, ca o permanenta a Cincizecimii în Biserica.
Ca Pastor în Duhul Unicului Pastor, si al paternitatii unicului Parinte, preotul calauzeste pe fiii lui duhovnicesti ca sa devina fii ai iubirii, si fii ai luminii, în constiinta ca în iubire si viata luminoasa, creatoare, se afla însusi sensul vietii noastre. Si împreuna cu aceasta, încununare a acestora, o sarcina a preotiei astazi este slujirea atât de esentiala în viata Bisericii si a lumii: slujirea unitatii. A unitatii facuta cu rabdare, în comuniunea iubirii, cu sincera convingere si cu încredere reciproca, prin cunoasterea tot mai aprofundata a adevarului unic si unificator, devenit tezaur în variate forme, însa mai mult sau mai putin autentice, în Bisericile înca despartite; prin rugaciune în constiinta ca împreuna cu noi se roaga Domnul Hristos "ca toti sa fie una", si cu credinta ca nu se poate ca în final, rugaciunea Lui, i a noastra, sa nu fie primita de Tatal din ceruri.
Preot Anton Frunza
28 iunie 1997
Biserica "Alba" - Iasi, România.
|
|
|