Legatura Credinciosilor cu Locasul de Închinare

Identitatea unei comunitati din toate punctele de vedere este exprimata de identitatea si specificul locasului de închinare, de biserica ce se impune prin maretie si frumusete, grupând împrejurul ei toata suflarea unei asezari umane. Locasul de închinare este expresia a ceea ce omul poate oferi mai frumos si mai bun lui Dumnezeu, prin consacrarea acestui spatiu liturgic, pentru a deveni nu numai un loc sfintit, ci si unul sfintitor.

Prin functia ei liturgica si spirituala, biserica, locas de închinare- cheama la sine prin glasul clopotelor, la vreme de rugaciune, pe toti credinciosii, pentru a-i uni cu Dumnezeu, cu cerul, pentru a-i ''îndumnezei'', prin puterea Duhului Sfa/nt, care lucreaza în Sfintele Taine si prin aceasta, pentru a-i uni între ei, spre a forma o unitate deplina cu Hristos, în adunarea eclesiala. Prin împartasirea cu Trupul si Sângele Mântuitorului în cadrul Sfintei Liturghii se re-constituie Trupul tainic al Domnului, Sfânta Biserica, iar noi suntem madulare fiecare în parte (cf.I Cor,12,27).

Unitatea bisericeasca creata si grupata în jurul aceluiasi altar, sau aceluiasi preot, se numeste parohie, de la termenul grecesc parokia, care însemneaza a locui împreuna, a fi în acelasi loc. Parohia nu este doar o unitate administrativ-bisericeasca ci mai presus de toate este o realitate spirituala, în cadrul careia fiecare credincios îsi afla menirea sa în relatie cu Dumnezeu,- câstigarea mântuirii. Ea este unitatea cea mai mica a Bisericii, ca trup mistic al lui Hristos si se manifesta ca un organism alcatuit din mai multe elemente.

Conducatorul parohiei, capul vazut al acestui organism, este preotul-paroh, care îl reprezinta pe Hristos, Capul nevazut al Bisericii si lucreaza în numele Lui. Preotul continua si împlineste cele trei slujiri ale Mântuitorului, de Profet, Arhiereu si Împarat, prin lucrarea învatatoreasca,- vestind Evanghelia Cuvântului lui Dumnezeu, prin cea sfintitoare-savârsind sfintele slujbe, Sfânta Liturghie, Sfintele Taine si Ierurgiile bisericesti, iar prin cea conducatoare - purtând o permanenta grija parinteasca fata de credinciosi, pentru a-i conduce pe calea mântuirii. De aceea fiii sai duhovnicesti îl numesc pe preot ''parinte'' spiritual.

Preotul nu este el însusi parohia, ci doar capul ei, iar credinciosii, fara de care nu poate exista acest organism duhovnicesc, alcatuiesc trunchiul si madularele lui, dupa cuvântul Sfântului Apostol Pavel, ''trupul nu este un madular, ci multe'' (I Cor.12,14). Între aceste membre, cler si credinciosi, trebuie sa existe o legatura si o colaborare desavârsita, fiecare îndeplinindu-si functia si rolul sau special.

Între îndatoririle credinciosilor, prima si cea mai importanta este constiinta sa de enorias, constiinta apartenentei sale la o parohie, la un altar, la un slujitor al altarului, si la un parinte duhovnicesc. În felul acesta parohia devine pentru fiecare enorias o mare familie spirituala în cadrul careia el a intrat prin Taina Sfântului Botez si a Mirungerii, primite în pruncie, s'a dezvoltat, întarit si hranit duhovniceste prin celelalte Sfinte Taine ale Bisericii. Baia lacrimilor, Sfânta Spovedanie, ofera credinciosului împacarea cu Dumnezeu si balsam sufletului ranit de pacat, pentru a putea atinge punctul de maxima comuniune, unirea cu Hristos, prin împartasirea cu Preacuratul Trup si Sânge, în Taina Euharistiei. În vreme de încercare si suferinta, prin Sfânta Taina a Maslului, credinciosul dobândeste sanatate sufleteasca si trupeasca. Dragostea care îi uneste pe cei ce doresc sa vietuiasca împreuna ''în Domnul'', este binecuvântata prin Taina Cununiei. Tot ceea ce este în afara cununiei este ''spurcaciune'' înaintea lui Dumnezeu. Între credinciosi sunt alesi si cei care, urmând o chemare speciala numita vocatie, sunt instituiti, dupa pregatirea, în treptele ierarhiei de drept divin diaconi, preoti si episcopi.

În cadrul acestei institutii spirituale- care este parohia-credinciosul îsi gaseste si îsi împlineste cu adevarat vocatia si menirea pentru care a fost creat, aceea de a ajunge si la asemanarea cu Dumnezeu si la câstigarea vietii celei vesnice.

Constiinta de enorias este identica cu aceea de bun credincios, implicat în viata liturgica si spirituala a Bisericii si, în acelasi timp, legat spiritual prin legatura iubirii de toti semenii sai, cu care se împartaseste din acelasi potir la Sfânta Liturghie.

Constiinta de enorias implica în mod necesar frecventarea sfintei biserici, participarea la Sfânta Liturghie în duminici si sarbatori, îngerul pazitor al fiecarui credincios, dupa traditia crestina, ne asteapta pe fiecare în biserica pentru a ne bucura împreuna de întâlnirea noastra cu Hristos. Nu putem fi cu adevarat credinciosi numai prin declaratii!

Prin participarea noastra la rânduielile si slujbele Bisericii si prin legatura spirituala cu parintele duhovnicesc, în Taina Spovedaniei, se împlineste în viata noastra taina iubirii lui Hristos, Care ne întareste în drumul nostru spre câstigarea Împaratiei cerurilor.

Desprinderea credinciosilor de Biserica spre a-si cauta în afara ei liman, cât si absenta si dezertarea unora de la îndatoririle lor, vor duce la pierderea constiintei de enorias, la desprinderea din comuniunea spirituala în care s'au nascut si au crescut si, în final,la moartea lor spirituala.

Fara o munca asidua si responsabila din partea ierarhiei bisericesti si fara un raspuns si o colaborare constienta din partea credinciosilor o parohie nu poate fi vie, ci îsi pierde caracterul si esenta sa supranaturala, ramânând doar o simpla realitate administrativa sau uneori chiar mai putin.

+ P.S.Sa Dr.Laurentiu Streza, Episcopul Caransebesului (din: Foaie Diocezana)